Descopera-tee!

„Descoperă-ți adevăratul potențial și devino omul care vrei să fii cu adevărat.”
Urmărește-ne

12 simptome ale suferinței stimei de sine



     12:28    Etichete:,, 
      
12 simptome ale suferinței stimei de sine

      Toate manifestările de suferință ale stimei de sine sunt normale atâta timp cât rămân ocazionale. Problema nu se pune decât dacă ele devin frecvente sau chiar constante, intense, disproporționate în raport cu ceea ce le-a declanșat. Ele sunt atunci dovada unui eșec al mecanismelor de reglare „normale” ale stimei de sine. Iată o primă prezentare scurtă a acestor simptome, asupra cărora vom reveni.

      Obsesie de sine, ca în toate cazurile când suntem frământați de o grijă și ea nu e rezolvată, întrebările despre sine și despre imaginea personală, recunoașterea ei socială, pot lua o amploare obsedantă, apăsătoare, excesivă în spiritul persoanei, indiferent că o recunoaște sau nu.
      Noi - sau mai curând imaginea noastră, eul nostru social - devenim atunci o preocupare pentru noi înșine.

      Tensiune interioară, insecuritate în situațiile sociale, cu o impresie de uzură  mentală legată de sentimentul unei supravegheri prin privirea celorlalți, și de întrebările neliniștite despre conformitatea personală. Sentiment de singurătate, impresia de-a fi o persoană diferită de ceilalți: mai fragilă, mai puțin competență, mai vulnerabilă, mai izolată...

      Sentiment de impostură, ocazional sau frecvent, care se declanșează la cel mai mic succes, la cel mai mic semn de recunoaștere și atrage întrebarea obsedantă: ,,Merit cu adevărat ceea ce mi se întâmplă?" Sau alta: „Și acum, o să fiu eu la înălțimea acestui succes?”

       Comportamente inadecvate față de interesele noastre (să devii dezagreabil când te simți judecat) sau de valorile noastre (să încerci să impresionezi, să-l înjosești pe celălalt, în situația în care aceasta nu corespunde valorilor noastre personale). Să te vezi făcând ce nu trebuie să faci, dar să o faci. Să faci niște lucruri care te înrrozesc, te întristează sau te exasperează: „Nu mă pot împiedica să spun porcării, și vorbesc de rău, e peste puterile mele.

     Tendință de auto agravare când îți merge rău. Destul de multe lucrări au studiat această înclinație irezistibilă a persoanelor cu stimă de sine redusă de-a „intra în vrie” când încep să fie cuprinse de melancolie și de-a nu face atunci ceea ce ar trebui să facă dacă ar vrea să se simtă mai bine. „Ce fac când îmi merge prost? Tocmai că nimic, nimic din ce m-ar putea ajuta. Și o știu, sunt conștient de asta. În loc să mă văd cu prietenii, mă izolez. În loc să ascult muzică veselă, mă năucesc cu tot felul de piese sinistre. În loc să ies la plimbare și să iau aer, rămân închisă în casă, ghemuită pe canapea, uitându-mă la serialele proaste de la televizor. Fac așa de când eram mică de tot: cu cât îmi merge mai prost, cu atât mă scufund mai rău. Totuși, nu am impresia că aș fi vreo masochistă în celelalte sectoare ale vieții mele. Dar e ciudat, ca și cum în loc să vreau să mă ajut, aș vrea mai întâi să mă pedepsesc pentru ceva.”

     Adoptarea unor opțiuni de viață contrare dorințelor noastre, intereselor și intuițiilor noastre. Chiar dacă aceste atitudini nu sunt, din fericire, atât de frecvente, ele nu rămân mai puțin surprinzătoare.

        Dificultate de-a cere ajutor. Paradoxal, persoanele cu o bună stimă de sine sunt cele care cer cel mai ușor ajutor de la ceilalți. Ele nu se simt devalorizate făcând acest lucru: e normal ca oamenii să se ajute, nu?

      Dependență excesivă de normele și codurile grupurilor sociale, în privința înfățișării corporale, a modei, a vocabularului, a bunurilor materiale, a regulilor implicite ale bunelor maniere... Sindromul lui ,,asta nu se face...": să îi deranjezi pe oameni la ora mesei, să ceri o reducere la magazin, să spui nu, să ceri ajutor, să spui că nu știi... Codurile sociale variază în funcție de epoci și de culturi: odinioară, subiecții cu o stimă de sine fragilă erau preocupați de faptul de-a fi respectabili și cum se cuvine. Acum, ei se supun altor dictaturi: să pară tineri, să aibă un corp convenabil, zvelt, bronzat, fără riduri.

      A te preface că ești puternic (,,nu, nu, nu-i nicio problemă. .."), slab (,,sunt atât de prost, puteți să mă ajutați?"), indiferent (,,nu, nu sunt dezamăgit și nici trist, nici nefericit"). A recurge la diverse minciuni sociale, cel mai adesea prin omisiune (să lași să planeze o confuzie favorabilă în privința diplomelor de studii, a meseriei, a nivelului de succes sau de cultură...). Capcana falsului-eu, și a prefăcătoriei din care nu mai poți să ieși: odată ce am lăsat să se înțeleagă că îmi plăcea ciocolata, ceilalți vor continua să mi-o ofere și va trebui să continui să o mănânc, prefăcându-mă că îmi place. Este o viață alături de sine, te afli într-un para-sine permanent. Acest lucru are deseori la bază, căutarea conformității maximale: încercând să fii cât mai conform cu putință cu dorințele celorlalți de-a ne vedea puternici sau iscusiți, te asiguri că nu ești respins. Te ascunzi în spatele unui personaj social, pe care îl pui între sine și ceilalți. Cine ne oprește însă să verificăm dacă cel adevărat ar fi sau nu acceptat: ,,Ce s-ar întâmpla dacă aș fi cu adevărat eu?" Minciuna merge uneori până la capăt și până la cel mai rău stadiu.

      Tentația negativismului, de-a înjosi pe toată lumea, de-a nu vedea decât laturile rele, meschinăriile, lucrurile întunecate sau triste. Printre țelurile, mai mult sau mai puțin conștiente, ale acestei strategii: să nu fii singurul de o mediocritate jalnică. Uneori, această tendință caută o justificare și un veșmânt în luciditate: „Pe mine nu mă păcălește nimeni.” Intoleranța față de tot ce contestă valorile și certitudinile noastre este deopotrivă sensibilă la oscilațiile stimei de sine: cu cât te îndoiești mai mult de tine, cu atât mai puțin îi suporți pe cei care te fac să te îndoiești, pe cei care contrazic, pe străini, pe cei care nu au aceeași părere sau aceeași viață ca tine.

      Probleme cu repunerea în discuție: prea permanentă și dureroasă, la persoanele cu o joasă stimă de sine, dificilă sau imposibilă la persoanele cu o înaltă stimă de sine fragilă, care, în fața a ceea ce ar putea să afle de la alții, preferă să își nege responsabilitatea, să întoarcă privirea sau să ,,întoarcă pagina".

      Caracter excesiv al emoțiilor negative (rușine, furie, îngrijorare, tristețe, invidie...) prin frecvența, intensitatea durata, repercusiunile lor comportamentale și relaționale și prin nenumăratele daune din viața zilnică pe care le provoacă. Îndeosebi frecvența conflictelor sau a tensiunilor cu anturajul, indiferent că aceste conflicte sunt pe față sau ascunse: furii și certuri sau resentimente și ranchiune etc. Problemele stimei de sine creează adesea persoanele „complicate” : „Cu tine, totul devine complicat, iei în tragic toate nimicurile. Până la urmă oamenii preferă să te evite.



Translate