Iubirea este o nevoie fiziologică

    

  În anii '80 progresele obținute în domeniul reanimării au permis nou-născuților să supraviețuiască la vârste din ce în ce mai mici. În incubatoare ermetice echipate cu sisteme de radiații ultraviolete, condițiile vieții pot fi reglate cu precizia necesară supraviețuirii delicatelor ființe pe care medicii le numesc, cu ironie afectuoasă, „micuțele crevete".

 

Dar, la vremea aceea, s-a observat că sistemul nervos deosebit de fragil al bebelușilor suporta greu manipulările pe care le implica îngrijirea lor.

 

Astfel, medicii au învățat să-i îngrijească fără să aibă contact fizic cu ei. Așa au apărut în incubatoare indicatoarele pe care scrie: „A nu se atinge." Până și celor mai blazate infirmiere li se strângea inima auzind, în pofida izolării fonice, țipetele disperate ale bebelușilor; însă, conștiincioase, le ignorau.

 

Numai că, în ciuda temperaturii ideale, a condițiilor perfecte de oxigen și umiditate, a alimentației măsurate în miligrame și a luminii ultraviolete... sugarii nu creșteau! Din punct de vedere științific, era un mister, dacă nu chiar o sfidare. De ce, în condiții atât de perfecte, natura refuza să coopereze? Medicii și cercetătorii se întrebau care era cauza. Se consolau observând că, o dată ieșiți din incubatoare, copiii — cei care supraviețuiseră câștigau rapid în greutate.

 

Într-o zi, într-o unitate americană de neonatologie, s-a remarcat că anumiți bebeluși, cu toate că se aflau încă în incubatoare, păreau să crească în mod normal . Totuși, nimic din protocolul îngrijirii nu fusese schimbat. Sau aproape nimic...

 

Ancheta care a urmat a scos la iveală, spre marea uimire a medicilor, că toți copiii care creșteau erau îngrijiți de aceeași infirmieră de noapte, angajată de curând. Interogată, tânăra a ezitat mai întâi, apoi a mărturisit că nu era în stare să îndure plânsul micilor ei pacienți.

La început temătoare, deoarece era interzis, apoi, cu o siguranță crescândă văzând rezultatele, ea începuse, cu câteva săptămâni în urmă, să-i mângâie pe bebeluși pe spate pentru a le potoli plânsul, și cum nu s-a produs nici una dintre reacțiile negative de care fusese avertizată, a continuat.

 

De atunci, profesorul Schonberg de la Universitatea Duke și echipa sa au confirmat acest rezultat printr-o serie de experiențe realizate cu pui de șobolani izolați la naștere.

S-a dovedit că, în absența contactului fizic, fiecare celulă a organismului refuză să se dezvolte. În toate celulele puiului de șobolan, partea de genom responsabilă de producerea enzimelor necesare creșterii nu se mai exprimă și, ca urmare, corpul în ansamblul lui intră într-un fel de hibernare.

 

Însă dacă spatele fiecărui șobolănel era mângâiat încetișor cu o pensulă umedă, imitând linsul prin care orice mamă șobolan răspunde chemărilor puilor ei, producția de enzime reîncepea imediat.

Vindecă stresul, anxietatea ... - David Servan-Schreiber