Traume din copilărie
Copilul se naște fără temeri, cu excepția fricii de a cădea și de zgomot puternic. Toate celelalte îndoieli trebuie să-i fie inoculate pe măsură ce crește.
Cele două temeri majore pe care le dezvoltăm toți sunt teama de eșec sau pierdere și teama de critică sau respingere. Începem să învățăm frica de eșec dacă suntem criticați și pedepsiți continuu atunci când încercăm ceva nou sau diferit. Se țipă la noi și ni se spune „Nu! Pleacă de acolo ! Oprește-te! Pune jos lucru acela ! ” Pedepse fizice și dragoste neexprimată, posibilități care ne sperie și ne fac să devenim nesiguri, însoțesc adesea aceste izbucniri și critici.
Începem curând să credem că suntem prea mici, prea slabi, incompetenți, neadecvați și incapabili de a face ceva nou sau diferit. Exprimăm aceste sentimente folosind cuvintele ”Nu pot, nu pot, nu pot.” De fiecare dată când ne gândim să facem un lucru nou sa plin de provocări, răspundem automat cu stări de frică, tremurat, și rău la stomac. Reacționăm ca și cum ne-ar fi teamă si fim bătuți.
Spunem: ”Nu pot”, la nesfârșit.
Frica de eșec este motivul principal de nereușită în viața adultă. Ca urmare a criticilor distructive din copilărie, ezităm ca adulți. Ne vindem ieftin. Renunțăm chiar înainte de a încerca prima oară. În loc să ne întrebuințăm capacitățile uimitoare ale minții pentru a ne da seama cum putem obține ceea ce ne dorim, ne folosim judecata în scopul de a crea motive din cauza cărora nu putem acționa și, astfel, lucrurile pe care ni le dorim sunt posibile pentru noi.
A două temere majoră care ne pune piedici, de diminuează încrederea și ne distruge dorința de avea o viață fericită o reprezintă frica de respingere și expresia sa, critica. Această emoție este învățată în copilăria timpurie ca rezultat al dezaprobării exprimate de părinții noștri de fiecare dată când facem ceva ce nu le plăcea sau pe care nu îl așteptau de la noi. Ca urmare a faptului că nu eram pe placul lor, ei deveneau furioși și nu își exprimau dragostea și aprobarea de care aveam atâta nevoie în copilărie.
Frica de a nu fi iubit și de a rămâne singur este atât de traumatizată pentru copil, încât el își adaptează comportamentul și face orice crede că se va bucura de aprobarea părinților săi. Își pierde spontaneitatea și unicitatea. Începe să creadă : ”Trebuie! Trebuie! Trebuie !” Astfel, ajunge la concluzia: ”Trebuie să fac orice vor mama și tata, altfel nu mă vor iubi și voi fi singur”
Niciun comentariu:
Mesajele ce vor conţine conţinut vulgar, atacuri la persoane sau spam vor fi cenzurate.