Descopera-tee!

„Descoperă-ți adevăratul potențial și devino omul care vrei să fii cu adevărat.”
Urmărește-ne

Ce este imaginea de sine ?

Imaginea de sine reprezintă modul în care te percepi în imaginația ta. Aceasta este foarte puternică deoarece comportamentul tău nu va devia aproape niciodată de la harta sa interioară. Funcționează ca o profeție care se autorealizează, spunându-ți cum să te comporți şi să acționezi în conformitate cu genul de persoană care crezi că ești. Totuși, mulți oameni nu realizează că au o imagine despre sine până nu o caută.

        Cu toții am întâlnit persoane atrăgătoare care se consideră urâte: prea grase sau prea slabe, prea tinere sau prea bătrâne. Dacă tu crezi cu adevărat că nu ești o persoană atrăgătoare, îți vei sabota singur orice încercare de a schimba această situație. Şi, pentru că nu vei fi în formă, oamenii te vor considera în mod inevitabil neatrăgător, iar profeția este îndeplinită.

       Studiile au arătat că mulți oameni care primesc în mod neașteptat sume mari de bani, câștigate la loterie sau în urma unei moșteniri, obișnuiesc să le piardă aproape la fel de repede cum le-au primit. Chiar şi cei care câștigă propriii bani obișnuiesc să-i piardă dacă suma pe care o câștigă este mai mare decât consideră ei că ar merita să primească. Se simt stingheriți de banii in plus şi încearcă să-i cheltuiască, să-i împrumute sau să găsească un alt mod de a scăpa de ei. De asemenea, celebritățile care au o ascensiune prea rapidă pot fi trase înapoi pe pământ de forța gravitațională a propriei imagini de sine limitate. De fapt, există atât de multe celebrități care au un comportament autodistructiv, încât psihologii i-au dat un nume: sindromul Paradisului.

        Mai mult, ceea ce simți cu privire la tine influențează ceea ce simt ceilalți cu privire la tine. Deoarece 90% din ceea ce comunicăm se realizează în mod inconștient, oamenii din jurul tău răspund în mod constant limbajului trupului tău, tonului vocii tale şi semnalelor emoționale pe care le transmiți. Deși cuvintele pe care le folosești comunică mesaje pozitive, vei descoperi că transmiți un mesaj verbal şi un mesaj complet diferit prin limbajul trupului. Ideea este următoarea:

Screenshot_3

 

         În cartea sa The Mastery of Love, Don Miguel Ruiz face analogia cu atmosfera dintr-un restaurant unde se găsește hrană din belșug. Dacă cineva ar suna la ușă, Ți-ar oferi o pizza şi ți-ar cere în schimb să te abuzeze tot restul vieții tale, i-ai râde în nas. Dar dacă trăiești pe stradă şi n-ai, mai mâncat de câteva zile şi aceeași persoană ți-ar face aceeași ofertă, te-ai gândi să o accepți. în viață, ne mulțumim cu ceea ce credem că merităm: nu vom permite nimănui să abuzeze de noi mai mult decât o facem noi înșine.

 

Fragment din:

 O viata noua in 7 zile de Paul McKenna



30 Maxime Celebre ale lui Lev Tolstoi

 

Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii alături de Fiodor Dostoievski, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse [continuare]

 

1. Acel ce n-a cunoscut decât pe soţia sa şi a iubit-o, ştie mai mult despre femei decât cel care a cunoscut o mie.

2. Răul din afara noastră va fi nimicit numai atunci când îl vom nimici în noi, i-am spus eu.

3. Unica salvare de oameni e să-ți ascunzi de ei rănile.

4. E îngrozitor de dureros să te gândeşti la ceea ce ar fi putut să fie, iar acum e imposibil.

5. Existenţa morţii ne obligă să dăm vieţii noastre un sens pe care aceasta să nu i-l poată lua.

6. Înainte de a da poporului preoţi, soldaţi sau învăţători, ar fi mai bine să afli dacă nu cumva moare de foame.

7. Dragostea înseamnă preferinţa exclusivă pentru un bărbat sau o femeie în defavoarea tuturor celorlalţi.

8. În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.

9. Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit.

10. Am gânduri pe care nu mi le spun nici mie, ele sunt atât de preţioase încât dacă le-aş pierde n-ar mai rămâne nimic din mine.

11. Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui.

12. Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.

13. Nu împrumuta de la alţii răspunsuri la întrebări, până când întrebările nu se ivesc în tine însuţi.

14. În copilărie doreşti totul, în tinereţe şi la maturitate – ceva anume, la bătrâneţe – nimic.

15. Cum nu se poate stinge focul cu foc şi nici usca apa cu apă, aşa nu se poate înlătura răutatea cu răutate.

16. Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie sa-l iubesti pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să incepi sa-l iubesti astfel, ai sa găsesti si motive.

17. Cât e totul de misterios pentru oamenii bătrâni şi cât e de limpede totul pentru copii!

18. Numai acele popoare au viitor, care-şi dau seama şi preţuiesc ceea ce e însemnat şi valoros în instituţiile lor, numai acele popoare pot fi numite istorice.

19. Dacă iubeşti pe cineva, atunci îl iubeşti aşa cum e şi nu cum ai dori tu să fie.

20. Lui Dumnezeu nu-I plac persoanele în plus. Cu El se poate vorbi între patru ochi.

21. Toţi se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe sine.

22. Nu-i necesar să citeşti totul; trebuie să citeşti numai aceea ce răspunde întrebărilor născute în inima ta.

23. Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.

24. Misiunea noastră este de a călători cât mai mult dincolo de perimetrul cercului nostru.

25. Mamelor, în mâinile voastre ţineţi salvarea lumii.

26. Nimeni nu se mulţumeste cu bunurile pe care le are, în schimb, fiecare e mulţumit cu inteligenţa sa.

27. Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare.

28. Cât de bine, de uşurat mă simt recunoscându-mă vinovat.

29. În educaţie cel mai important e să-i inveţi pe copii să acţioneze independent de părerea oamenilor.

30. Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.

 

Lev Tolstoi


Dependența și refugiul copiilor în jocurile pe calculator au devenit o problemă majoră care dă bătăi de cap atât părinților cât și sociologilor. Imaginile de mai jos ilustrează o cauză a acestei probleme.

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)

De ce copiii preferă jocurile pe calculator ?! (ilustrații)


Bucuria de a iubi

 

Fragment din „Farmacie pentru suflet” – Osho
Atunci când iubești, ești plin de bucurie. Când nu poți iubi, nu ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcție a iubirii, o umbră a acesteia. Ea urmează pretutindeni iubirea.

      De aceea, deschideți-vă din ce în ce mai  mult față de iubire și veți deveni din ce în ce mai fericiți. Nu ar trebui să vă intereseze dacă iubirea vă este returnată sau nu; acest lucru nu are nici o importanță. Fericirea urmează pretutindeni iubirea, indiferent dacă aceasta din urmă este returnată sau nu și dacă celălalt îi răspunde cu aceeași monedă. În asta constă rezultatul iubirii, în faptul că valoarea ei este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparține în întregime dumneavoastră. Nu contează nici măcar pe cine iubiși: poate fi un câine, o pisică, o piatră sau un copac.

      Așezați-vă lângă o stâncă, cu o atitudine plină de iubire. Purtați un mic dialog. Sărutați piatra și așezați-vă pe ea. Simțiți-vă una cu ea, și dintr-o dată veți simți un val de energie, dublată de o bucurie imensă. Poate că nu piatra v-a răspuns la iubirea dumneavoastră – sau poate că a făcut-o, dar acest lucru nu are nici o importanță. Cert este că iubirea dumneavoastră a generat acest val de fericire. Cine iubește este fericit.

      Dacă înțelegeți acest secret, puteți fi fericit 24 de ore pe zi. Dacă sunteți plin de iubire timp de 24 ore pe zi, fără să mai depindeți de un obiect al iubirii, veți deveni din ce în ce mai independent, căci veți putea iubi fără ca cineva să fie de față. Veți putea iubi chiar și golul din jurul vostru. Chiar dacă sunteți singur în cameră, veți umple întreaga cameră cu iubirea voastră. Chiar dacă vă aflați într-o închisoare, veți putea transforma instantaneu într-un templu. În clipa în care o veți umple cu iubire, ea nu va mai fi o închisoare. Invers, un templu poate deveni o închisoare daca nu este umplut cu iubire.



Motive să citești o carte (ilustrați)


 Motive să citești o carte (ilustrați)


tumblr_mgddqcMMZS1rairc7o1_500


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)


Motive să citești o carte (ilustrați)
Motive să citești o carte (ilustrați)
Motive să citești cărți (ilustrați)


Motive să citești cărți (ilustrați)



9 lecții pentru viață de la personalități marcante

 

Anna Quindlen

Anna Quindlen vestită scriitoare, oratoare și editorialist pentru New York Timies, își punea familia pe primul loc. „Iată CV-ul meu”, spunea ea. „Sunt mamă a trei copii. Nu mi-am lăsat niciodată profesia să stea în calea dorinței mele de a fi un părinte bun. Nu cred că eu sunt centrul universului”.

 

Chris Spielman

Chris Spielmanun fundaș din Liga Națională de Fotbal (SUA), a dat un exemplu extraordinar familiei sale. În 1998, soția lui, Stefanie, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Deși se afla în floarea unei cariere fructuase, a hotărât să renunțe la fotbal, să petreacă mai mult timp cu soția și cei doi copii și să aibă mai multă grijă de ei. A citit numeroase cărți de specialitate, așa cum făcea odinioară cu cărțile sportive și a conceput un plan de atac. Folosea același limbaj ca atunci când era antrenor: „A pierde nu este o opțiune.”

Îl motivau mai ales dragostea pentru soția sa și dorința de a da un exemplu pozitiv pentru copii săi. Spunea mereu: „Ce fel de om aș fi dacă nu pot fi alături de soția mea atunci când are nevoie de mine?…Aceasta este familia mea. Am o responsabilitate față de ea. Aceasta este datoria mea.

Cei care au modele de urmat în familie
sunt cei mai bogați moștenitori.

 

Rose Parks

Rose Parksîn 1955, în autobuzele din Montgomery, Alabama, erau împărțite în trei zone: albă, neutră și neagră. Secțiunea pentru albi era numai pentru caucazieni, cea neutră era pentru ambele rase, iar cea neagră pentru afro-americani. Dacă un afro-american stătea în zona neutră și un alb nu avea loc, afro-americanul trebuia să se ridice și să i-l cedeze. Rosa Parks a refuzat să cedeze locul său unui alb. Ceea ce părea un gest obișnuit a făcut ca ea să fie arestată, dar a provocat și o cotitură în mișcarea pentru drepturile omului.

 

Howard SchultzHoward Schultzcare achiziționa boabe de cafea pentru Starbucks, cu sediul în  Seatle, călătorea prin Italia în momentul în care și-a dat seama de popularitatea batoanelor cu cafea. S-a gândit că era o idee bună și pentru Statele Unite, așa că în momentul în care s-a întors acasă, le-a propus ideea mai marilor săi. Acestora nu le-a plăcut propunerea.

Schultz nu s-a conformat cu refuzul lor și a demisionat.  A convins investitorii să strângă 1,65 milioane dolari și și-a deschis propria cafenea, unde vindea cafea Strabucks. A avut succes încât, în numai doi ani, a cumpărat afacearea fostului său angajator cu 4 milioane de dolari și a folosit numele Starbucks pentru propriul lanț de batoane de ciocolată.

 

Paul McCartney

Paul McCartney (The Beatles)a înțeles importanța construirii unei echipe puternice. Când l-a întâlnit pe John Lennon, a fost impresionat de talentul acestuia, dar nu a considerat că restul trupei sale, Quarryman, era destul de puternic. L-a convins pe Lennon că trebuia să angajeze muzicieni de valoare dacă voiau să atingă succesul pe care îl visau. Lennon a fost de acord. McCartney a acționat drept mentor și a lucrat cu noul grup. L-a învățat pe Lennon să cânte la chitară acorduri noi și a învățat de unul singur să cânte la pian. În 1962 când „The Beatles” a primit oferta de a înregistra primul album, McCartney nu permis trupei să se relaxeze, ci a insistat ca repetițiile intense să continue. „Fără Paul McCartney nu ar fi exisat Beatles”, relatează criticul londonez de muzică pop Jeremy Stephens.

 

Muhammad Ali

Muhammad Alicând avea 12 ani, suna la ușile vecinilor și începea să se laude că urma să câștige meciul de box la care avea să participe. Vecinii au fost atât de amuzați încât au decis să vină la partidă numai pentru a vedea ce urma să se întâmple.
Când se afla în ring, le cerea ponturi despre box celorlalți antrenori sportivi. Ore întregi, boxa în oglindă sau alerga după autobuz spre școală, aflat la 28 de cvartale distanță de casă. S-a întrecut chiar și cu caii la arenele hipice, până i s-a interzis accesul. Deși ura fiecare minut al antrenamentului, a considerat că toate suferințele lui aveau să dea rezultate și că să fie un campion toată viața. Așa și  a fost. A devenit campion olimpic și a câștigat de trei ori campionatele profesionale la categoria grea.

„Niciodată să nu faci confuzia între
o înfrângere singulară și înfrângerea finală”
- F. Scoott Fitzgerald, scriitor

 

Joe Decker

Joe Decker – este înregistrat în Cartea Guiness a Recordurilor drept omul cu cea mai bună formă fizică din lume. A alergat 217 kilometri prin Valea Morții din California și a traversat 836 de kilometri prin munții Himalaya mergând pe jos, pe bicicletă, în caiac sau escaladând. Totul a început când s-a înrolat și a picat tocmai testul de alergare. Nu a putut să alerge 3 kilometri în 17 minute. A fost introdus în programul Băiețelușul Gras și asta echivala cu exerciții fizice dure efectuate după ora 9 seara.

Pastila asta a fost greu de înghițit”, povestea el. „Dar m-a motivat extraordinar de mult”. Acum nu se mai poate opri. În 1991 a părăsit armata și a început să participe la maratonul de 42 de kilometri ajungând chiar până la 80. Nu renunța nici în ruptul capului.

 

Venus și Serena Williams

Surorile Venus și Serena Williams, învingătoare la US Open și medaliate cu aur la Jocurile Olimpice, au învățat să se antreneze la vârstă foarte fragedă. Serena avea trei ani, iar Venus patru ani și jumătate pe când se antrenau zilnic cu tatăl lor, Richard Williams. Le-a explixat că vor fi răsplătite cu adevărat dacă depuneau necontenit efeorturi și dacă aveau un plan pe termen lung. Timp de șase ore, în fiecare zi, le arunca sute de mingi. Venus mărturisește că munceau atât de mult deoarece își doreau să fie cele mai bune. Se încurajau una pe alta și creadeau că o atitudine pozitivă susținută avea să le împlinească visul. Și așa s-a și întâmplat. Serena a câștigat US Open în 1999 și Venus l-a câștigat de două ori, în 2000 și 2001.

 

Dan Jansen

Dan Jansense săturase de urcat și coborât dealuri abrupte. Antrenorul lui, Peter Mueller, l-a rugat să mai alerge până în vârful unui singur deal. Mueller i-a spus să se uite spre vârful dealului văzându-și scopul și apoi să alerge până acolo meditând doar la cei 10 metri dinaintea lui. L-a învățat pe Jansen să își fixeze scopuri înalte și să urce spre ele în etape (sau din zece în zece metri). Fără să își dea seama, Jansen era deja în vârful dealului și în fruntea sportului pe care îl practica, în calitate de campion olimpic.

 

+ bonus Nerd smile Smile

 

Abe Lincoln a pierdut absolut orice scrutin în care se angajase, cu excepția unuia – cel pentru președinția Statelor Unite. Michael Jordan a fost exclus din echipa în liceu. Bill Gates nici măcar nu a terminat colegiul. Mark McGuiere a lovit greșit mingea de 155 de ori în 155 de partide în anul în care a marcat 70 de eseuri. Sam Walton mai era să dea faliment înainte de Wal-Mart să intre în pe făgajul normal. Pe 10 iulie 1903, Henry Ford avea numai 223,65 dolari înainte de a vinde prima mașină și de a-și salva compania.

Selectate din cartea : Lucruri mărunte, rezultate mărețe  - Roger Fritz


Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!

Ce înțeles îi dai sintagmei „Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!”?

 

Toți auzim din ce în ce mai des cuvintele astea, par a aduce mult sens în viețile noastre, dar ce înseamnă ele și mai ales cum facem să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume?

 

Eu am simțit deja pe propria piele că la teorie excelez, practica însă mă dărâmă, uneori.

 

În toate cărțile se spune că nu lumea trebuie să o schimb ci pe mine, să încep cu interiorul și schimbarea din mine va genera schimbare și-n exterior. Pe bune? Să fie oare adevărat? Pot eu schimba în vreun fel, oricât de mărunt, lumea asta mare și veche, de necuprins cu mintea omenească, lumea asta pe care și dacă aș avea resursele necesare tot nu aș avea timp să o văd pe de-an-ntregul d-apoi s-o schimb? Eu nu cred! Cu tot optimismul și entuziasmul meu, mă văd atât de mică în fața unei lumi atât de mari încât sunt sigură că orice aș face nu voi schimba nimic în scurta mea trecere.

 

Totuși, sunt oameni care afirmă cu tărie că au schimbat lumea, schimbându-se pe ei. Chiar și eu am schimbat de câteva ori lumea. În mod real, palpabil:

 

Lumea, când aveam eu 17 ani era formată din petreceri, dans, băute, nopți pierdute, șoapte de amor târzii pe băncile din Cișmigiu, chiul de la liceu, profesori, teze, note, corijențe, vacanțe cu cortul fără prea mulți bani în buzunar, fără griji.

 

La 27 de ani am schimbat lumea într-una mai așezată, cu job, cu soț, cu prieteni care aveau și ei joburi și soți/soții, vacanțe la pensiuni/hoteluri, organizate din timp, cu grijă la bani, la cât cheltui.

 

La 37 de ani deja schimb o lume plină de părinți, copii și schimbat scutece, biberoane, alăptat, cu o lume de oameni care călătoresc mult, care se distrează, care au ceva experiență de viață, sunt preocupați de construit case, schimbat mașini, schimbat parteneri.

 

Dar, revin la întrebare, chiar se schimbă lumea? Adică acum, când lumea arată ca la 37 de ani, nu mai există petreceri, dans, băute, chiul de la liceu, profesori, teze, note, corijențe, vacanțe cu cortul fără prea mulți bani în buzunar, fără griji? Ba da, există, toate există, lumea este la fel, în ansamblul ei, doar că eu sunt schimbarea pe care vreau să o văd în lume. Chestia asta chiar funcționează! Lumea este ceea ce devin eu. Sunt părinte? Lumea se va transforma tăcut, pe nesimțite într-o lume de părinți. Sunt student? Ca prin farmec te vei trezi într-o lume plină de studenți. Care-i mecanismul ce generează schimbarea? Habarnam și zău dacă contează! Important este că se întâmplă și că în felul ăsta pot schimba lumea după bunul meu plac și o poți schimba și tu.

 

Vrei o lume în care oamenii să planteze mai mulți copaci? Este suficient să plantezi tu copaci și în curând vei constata că ai în jurul tău o mulțime de oameni care fac același lucru și că cea mai mare parte din timp ți-o petreci printre copaci. Dispar betoanele? În niciun caz, ele sunt tot acolo, doar tu ai schimbat perspectiva.

Vrei o lume în care oamenii preferă să meargă cu bicicleta? Este suficient să mergi tu cu bicicleta și vei găsi exact lumea pe care o dorești. Dispar mașinile? Nu, doar că tu vei trăi într-o lume de biciclete.

 

Hai să încercăm una mai grea. Vrei să trăiești într-o lume armonioasă, cu oameni liniștiți, care-și văd de treaba lor, fără certuri, fără gălăgie, fără stres? Fii tu primul așa. Cum poți să devi armonios, liniștit, relaxat? Știu și eu, unii fac yoga pentru asta, alții fac sport, alții se retrag în locuri uitate de lume. Cert este că indiferent ce cale alegi, după ce ai ales-o și începi să o urmezi, te vei trezi într-o dimineață înconjurat de lumea pe care o vrei.

 

Înțelegi acum care-i diferența dintre a dori și a fi? Când îți dorești o lume într-un anume fel, te situezi în afara ei, într-o lume altfel, care poate nu-ți place și doar privești la lumea pe care o dorești, frustrându-te la maxim că nu o poți avea. Privește la toți revoltații care dau cu pumnul în masă și bat din picior că vor mai mult verde în capitală, făcând asta în centru, printre betoane. Ei își doresc cu ardoare, dar nu au lumea la care visează. Privește acum și la un voluntar care merge la plantări, cât de des. El este lumea pe care o dorește, înconjurat de oameni asemeni lui, liniștit și împăcat.

 

Tu, ești angajat cu contract de muncă, ai șef și faci ceea ce-ți spune șeful dar îți dorești să trăiești într-o lume în care să poți face ceea ce-ți place? Fii unul dintre cei care fac ce le place și o să găsești în curând lumea oamenilor care fac ceea ce le place!

 

Desigur, asta nu se face bătând din palme, uneori este nevoie de o strategie, de mai mulți pași, de sprijin, de timp, însă cel mai important lucru este să faci pasul de la a dori la a fi! Tu singur nu vei schimba lumea și poate că nici noi toți nu vom schimba mersul lucrurilor, dar dacă fiecare ar fi lumea pe care și-o dorește, eu cred că s-ar ajunge la un echilibru.

Marea provocare: Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume!

Articol preluat de pe : www.motivation.ro

 


      
12 simptome ale suferinței stimei de sine

      Toate manifestările de suferință ale stimei de sine sunt normale atâta timp cât rămân ocazionale. Problema nu se pune decât dacă ele devin frecvente sau chiar constante, intense, disproporționate în raport cu ceea ce le-a declanșat. Ele sunt atunci dovada unui eșec al mecanismelor de reglare „normale” ale stimei de sine. Iată o primă prezentare scurtă a acestor simptome, asupra cărora vom reveni.

      Obsesie de sine, ca în toate cazurile când suntem frământați de o grijă și ea nu e rezolvată, întrebările despre sine și despre imaginea personală, recunoașterea ei socială, pot lua o amploare obsedantă, apăsătoare, excesivă în spiritul persoanei, indiferent că o recunoaște sau nu.
      Noi - sau mai curând imaginea noastră, eul nostru social - devenim atunci o preocupare pentru noi înșine.

      Tensiune interioară, insecuritate în situațiile sociale, cu o impresie de uzură  mentală legată de sentimentul unei supravegheri prin privirea celorlalți, și de întrebările neliniștite despre conformitatea personală. Sentiment de singurătate, impresia de-a fi o persoană diferită de ceilalți: mai fragilă, mai puțin competență, mai vulnerabilă, mai izolată...

      Sentiment de impostură, ocazional sau frecvent, care se declanșează la cel mai mic succes, la cel mai mic semn de recunoaștere și atrage întrebarea obsedantă: ,,Merit cu adevărat ceea ce mi se întâmplă?" Sau alta: „Și acum, o să fiu eu la înălțimea acestui succes?”

       Comportamente inadecvate față de interesele noastre (să devii dezagreabil când te simți judecat) sau de valorile noastre (să încerci să impresionezi, să-l înjosești pe celălalt, în situația în care aceasta nu corespunde valorilor noastre personale). Să te vezi făcând ce nu trebuie să faci, dar să o faci. Să faci niște lucruri care te înrrozesc, te întristează sau te exasperează: „Nu mă pot împiedica să spun porcării, și vorbesc de rău, e peste puterile mele.

     Tendință de auto agravare când îți merge rău. Destul de multe lucrări au studiat această înclinație irezistibilă a persoanelor cu stimă de sine redusă de-a „intra în vrie” când încep să fie cuprinse de melancolie și de-a nu face atunci ceea ce ar trebui să facă dacă ar vrea să se simtă mai bine. „Ce fac când îmi merge prost? Tocmai că nimic, nimic din ce m-ar putea ajuta. Și o știu, sunt conștient de asta. În loc să mă văd cu prietenii, mă izolez. În loc să ascult muzică veselă, mă năucesc cu tot felul de piese sinistre. În loc să ies la plimbare și să iau aer, rămân închisă în casă, ghemuită pe canapea, uitându-mă la serialele proaste de la televizor. Fac așa de când eram mică de tot: cu cât îmi merge mai prost, cu atât mă scufund mai rău. Totuși, nu am impresia că aș fi vreo masochistă în celelalte sectoare ale vieții mele. Dar e ciudat, ca și cum în loc să vreau să mă ajut, aș vrea mai întâi să mă pedepsesc pentru ceva.”

     Adoptarea unor opțiuni de viață contrare dorințelor noastre, intereselor și intuițiilor noastre. Chiar dacă aceste atitudini nu sunt, din fericire, atât de frecvente, ele nu rămân mai puțin surprinzătoare.

        Dificultate de-a cere ajutor. Paradoxal, persoanele cu o bună stimă de sine sunt cele care cer cel mai ușor ajutor de la ceilalți. Ele nu se simt devalorizate făcând acest lucru: e normal ca oamenii să se ajute, nu?

      Dependență excesivă de normele și codurile grupurilor sociale, în privința înfățișării corporale, a modei, a vocabularului, a bunurilor materiale, a regulilor implicite ale bunelor maniere... Sindromul lui ,,asta nu se face...": să îi deranjezi pe oameni la ora mesei, să ceri o reducere la magazin, să spui nu, să ceri ajutor, să spui că nu știi... Codurile sociale variază în funcție de epoci și de culturi: odinioară, subiecții cu o stimă de sine fragilă erau preocupați de faptul de-a fi respectabili și cum se cuvine. Acum, ei se supun altor dictaturi: să pară tineri, să aibă un corp convenabil, zvelt, bronzat, fără riduri.

      A te preface că ești puternic (,,nu, nu, nu-i nicio problemă. .."), slab (,,sunt atât de prost, puteți să mă ajutați?"), indiferent (,,nu, nu sunt dezamăgit și nici trist, nici nefericit"). A recurge la diverse minciuni sociale, cel mai adesea prin omisiune (să lași să planeze o confuzie favorabilă în privința diplomelor de studii, a meseriei, a nivelului de succes sau de cultură...). Capcana falsului-eu, și a prefăcătoriei din care nu mai poți să ieși: odată ce am lăsat să se înțeleagă că îmi plăcea ciocolata, ceilalți vor continua să mi-o ofere și va trebui să continui să o mănânc, prefăcându-mă că îmi place. Este o viață alături de sine, te afli într-un para-sine permanent. Acest lucru are deseori la bază, căutarea conformității maximale: încercând să fii cât mai conform cu putință cu dorințele celorlalți de-a ne vedea puternici sau iscusiți, te asiguri că nu ești respins. Te ascunzi în spatele unui personaj social, pe care îl pui între sine și ceilalți. Cine ne oprește însă să verificăm dacă cel adevărat ar fi sau nu acceptat: ,,Ce s-ar întâmpla dacă aș fi cu adevărat eu?" Minciuna merge uneori până la capăt și până la cel mai rău stadiu.

      Tentația negativismului, de-a înjosi pe toată lumea, de-a nu vedea decât laturile rele, meschinăriile, lucrurile întunecate sau triste. Printre țelurile, mai mult sau mai puțin conștiente, ale acestei strategii: să nu fii singurul de o mediocritate jalnică. Uneori, această tendință caută o justificare și un veșmânt în luciditate: „Pe mine nu mă păcălește nimeni.” Intoleranța față de tot ce contestă valorile și certitudinile noastre este deopotrivă sensibilă la oscilațiile stimei de sine: cu cât te îndoiești mai mult de tine, cu atât mai puțin îi suporți pe cei care te fac să te îndoiești, pe cei care contrazic, pe străini, pe cei care nu au aceeași părere sau aceeași viață ca tine.

      Probleme cu repunerea în discuție: prea permanentă și dureroasă, la persoanele cu o joasă stimă de sine, dificilă sau imposibilă la persoanele cu o înaltă stimă de sine fragilă, care, în fața a ceea ce ar putea să afle de la alții, preferă să își nege responsabilitatea, să întoarcă privirea sau să ,,întoarcă pagina".

      Caracter excesiv al emoțiilor negative (rușine, furie, îngrijorare, tristețe, invidie...) prin frecvența, intensitatea durata, repercusiunile lor comportamentale și relaționale și prin nenumăratele daune din viața zilnică pe care le provoacă. Îndeosebi frecvența conflictelor sau a tensiunilor cu anturajul, indiferent că aceste conflicte sunt pe față sau ascunse: furii și certuri sau resentimente și ranchiune etc. Problemele stimei de sine creează adesea persoanele „complicate” : „Cu tine, totul devine complicat, iei în tragic toate nimicurile. Până la urmă oamenii preferă să te evite.

        Omul care nu credea în iubire

 

Aş dori să vă istorisesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea în iubire. Acesta era un om obişnuit, la fel ca dumneavoastră şi ca mine, dar ceea ce îl făcea să fie cu adevărat deosebit era felul său unic de a gândi: el nu credea că iubirea există. Evident, a avut o sumedenie de experiențe în încercarea de a găsi iubirea; mai mult, ia observat şi pe oamenii din jurul său. Şi-a petrecut o mare parte din viaţă căutând iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost că aceasta nu există.
       Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor că iubirea nu este decât o invenţie a poeţilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face să creadă. El le spunea că iubirea nu este reală, şi deci nimeni nu o poate găsi, oricât de mult ar căuta-o.
       Omul nostru avea o inteligenţă foarte vie şi era foarte convingător. El a citit o grămadă de cărţi, s-a dus la cele mai bune universități şi a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi în orice piață publică, în faţa a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternică. El le spunea că iubirea este ca un drog, te ameţeşte şi te face să o dorești din nou şi din nou, creându-ţi o dependenţă de ea. Ce se întâmplă însă dacă nu-şi primești porția zilnică de dragoste? La fel ca în cazul unui drog, ai nevoie de această doză zilnică.
       Le mai spunea că relaţiile dintre îndrăgostiți sunt la fel ca şi cele dintre un dependent de droguri şi un vânzător de droguri. Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are o nevoie mai mică de iubire este precum vânzătorul de droguri. Cu cât nevoia de iubire este mai mică, cu atât mai bine poți controla relaţia cu celălalt. Această dinamică a relaţiilor interumane poate fi văzută cu ochiul liber, căci în orice relaţie există un partener care iubeşte mai mult şi un altul care nu iubeşte deloc, dar îl manipulează pe celălalt. Unii oameni profită aşadar de pe urma altora, la fel cum un vânzător de droguri profită de pe urma toxicomanilor.
       Partenerul dependent, cel care are nevoia mai mare de iubire, trăieşte tot timpul cu teama constantă că nu îşi va putea asigura următoarea doză de dragoste, adică de drog. „Ce mă voi face dacă mă va părăsi?" Teama îl face pe dependentul de iubire foarte posesiv: „Îmi aparține!" El devine astfel gelos şi solicitant, din cauza fricii de a nu pierde următoarea doză. Furnizorul de drog îl poate manipula cum doreşte, dându-i mai multe sau mai puține doze, ori refuzându-i-le complet. În acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet şi va fi dispus să facă orice, de teama de a nu fi abandonat.
      
Eroul nostru a continuat să le explice ascultătorilor de ce nu există iubirea: „Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decât o relaţie de teamă care are la bază controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care susțin că şi-o poartă cei doi parteneri? Nu există aşa ceva. În faţa reprezentanților lui Dumnezeu, a rudelor şi prietenilor lor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, că vor trăi împreună, că se vor iubi şi se vor respecta reciproc, că vor fi aproape unul de celălalt, la bine şi la rău. Ei promit să se iubească şi să se respecte reciproc, şi culmea este că ei chiar cred în aceste promisiuni, menite parcă să fie încălcate. Imediat după căsătorie, la numai o săptămână sau o lună, amândoi încep să îşi încalce promisiunile făcute. Totul se reduce la un război al controlului, la cine reuşeşte să manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri şi cine toxicomanul... După numai câteva luni, respectul pe care şi l-au promis iniţial cei doi a dispărut. În urma lui nu au rămas decât resentimente, otrava emoţională, răni reciproce, care cresc treptat, până când iubirea nu mai există deloc. Ei rămân totuşi împreună, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalţi, şi chiar de teama propriilor critici şi păreri. Unde se mai poate vorbi însă de iubire?"
       El le-a mai spus că a văzut multe cupluri în vârstă care au trăit împreună 30, 40 sau 50 de ani, şi care erau foarte mândre că au trăit atâta vreme împreună. Dar când vorbeau despre relaţia lor, tot ce spuneau era: „Am supraviețuit căsniciei". Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regulă, femeia era cea care ceda şi decidea să îndure suferinţa. Oricum, persoana care avea voinţa mai puternică şi nevoi mai puține câştiga războiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niște posesiuni. „Ea este a mea". „El este al meu".
       Și astfel, eroul nostru a continuat să peroreze despre motivele pentru care nu credea că există iubire. El le-a mai spus oamenilor: „Eu am trecut prin toate acestea. De acum înainte nu voi mai permite nimănui să îmi manipuleze mintea şi să îmi controleze viaţa în numele iubirii". Argumentele lui erau logice, şi el a convins multă lume prin cuvintele sale. Iubirea nu există.
       Într-o bună zi însă, eroul nostru se plimba prin parc. El a văzut acolo, aşezată pe o bancă, o femeie frumoasă care plângea. Văzând-o cum plânge, s-a simțit curios. De aceea, sa așezat lângă ea şi a întrebat-o dacă poate s-o ajute cumva. Vă puteţi imagina surpriza lui când ea i-a spus că plânge pentru că iubirea nu există. „Uimitor, i-a răspuns el, o femeie care crede că iubirea nu există!" Evident, a dorit să afle mai multe despre ea.
          - De ce spui că iubirea nu există? a întrebat-o el.
          - Ei, e o poveste lungă, i-a răspuns ea. M-am căsătorit pe când eram foarte tânără, cu toată iubirea, cu toate acele iluzii, plină de speranță la gândul că îmi voi împărţi viaţa cu acel bărbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect şi credinţă, şi am întemeiat o familie.
      
Dar în curând totul s-a schimbat. Eu am fost soția credincioasă, care avea grijă de copii şi de casă, în timp ce soțul meu a continuat să se ocupe de carieră. Pentru el, imaginea şi succesul erau mai importante decât familia noastră. A încetat să mă mai respecte, la fel cum am încetat şi eu să îl mai respect pe el. Am început să ne certăm, iar la un moment dat am descoperit că nu îl mai iubesc, la fel cum nici el nu mă mai iubeşte pe mine. Dar copiii aveau nevoie de un tată, aşa că am preferat să rămân alături de el şi să fac tot ce îmi sta în puteri ca să-l suport. Acum copiii au crescut şi au plecat. Nu mai am nici un motiv să rămân alături de el. Între noi nu există respect sau bunătate. Ştiu însă că, dacă îmi voi găsi pe altcineva, va fi la fel, căci iubirea nu există. Nu are nici un sens să caut ceva ce nu există. De aceea plâng. Înțelegând-o perfect, el a îmbrăţişat-o şi i-a spus:
          - Ai dreptate: iubirea nu există. Noi căutăm iubire, ne deschidem inimile şi devenim astfel vulnerabili. În locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne rănește, chiar dacă suntem convinşi că ne vom putea detașa. Oricâte relaţii am avea, acelaşi lucru se petrece din nou şi din nou. De ce să ne mai obosim să căutăm iubirea?
       Cei doi gândeau la fel, aşa că s-au împrietenit rapid. Între ei s-a creat o relaţie frumoasă. Se respectau reciproc şi nu s-au dezamăgit niciodată. Pe măsură ce relaţia avansa, ei deveneau din ce în ce mai fericiţi împreună. Nu știau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu încerca să îl controleze pe celălalt, nu erau deloc posesivi. Relaţia dintre ei a continuat astfel să se aprofundeze. Le plăcea să fie împreună, căci viaţa li se părea mult mai amuzantă astfel. Când nu erau împreună, ceva lipsea din viaţa fiecăruia dintre ei.
       Într-o zi, pe când era plecat din oraș, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudată: „Hm, poate că ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzaţie atât de diferită de ceea ce simțeam înainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poeţii, nici cu ceea ce afirmă religia, căci nu mă simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea să aibă grijă de mine, nu îmi vine să-mi vărs frustrările asupra ei pentru eșecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atât de bine împreună. Ne bucurăm fiecare de prezenţa celuilalt. Eu respect felul în care gândește ea, felul în care simte. Nu mă simt deloc stânjenit alături de ea, nu mă agasează niciodată. Nu mă simt gelos când este cu alți bărbaţi. Nu simt invidie atunci când are succes. Poate că iubirea există totuşi, dar este altceva decât ce cred oamenii".
       De-abia aștepta să ajungă acasă şi să-i spună de ideea ciudată care i-a trecut prin cap. Nici nu a început însă bine să vorbească şi ea i-a luat vorba din gură:
           - Ştiu exact ce vrei să spui. Mi-a trecut şi mie prin cap aceeaşi idee, cu mult timp în urma, dar nu am vrut să-ţi spun, căci știam că nu crezi în iubire. Poate că iubirea există totuşi, dar nu este ce credeam noi că este.
       Cei doi au decis să devină amanţi şi să trăiască împreună, şi au rămas uimiţi să constate că lucrurile nu s-au înrăutățit în nici un fel. Au continuat să se respecte reciproc, să se sprijine unul pe celălalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar şi cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, căci erau atât de fericiţi.
       Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simțea, încât într-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele şi a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era atât de plină de iubire încât steaua a început să coboare şi s-a așezat în palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. Era extrem de fericit, şi de-abia aștepta să se ducă la iubita lui şi să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Când el i-a dăruit însă steaua, femeia a simțit un moment de îndoială; iubirea lui era prea copleșitoare, şi atunci, steaua a căzut la pământ şi s-a spart într-un milion de cioburi.
      Si uite-așa, am ajuns iarăși la un bărbat bătrân, care colindă lumea şi ţine discursuri despre faptul ca iubirea nu există. Acasă la el, o femeie în vârstă, dar încă frumoasă, îşi așteaptă bărbatul şi îşi plânge amarul pentru paradisul pe care l-a ținut pentru o clipă în mână, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de îndoială. Aceasta este povestea celui care nu credea în iubire.
       Cine a comis greșeala? Puteţi ghici? Greșeala i-a aparținut bărbatului, care a crezut că îi poate dărui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decât propria lui fericire, iar greșeala lui a fost că a renunțat la ea şi a așezat-o în mâinile ei. Fericirea nu vine niciodată din afara noastră. El era fericit datorită iubirii care țâșnea din inima lui. Ea era fericită datorită iubirii care țâșnea din inima ei. Când el a făcut-o însă pe ea responsabilă pentru fericirea lui, ea a spart steaua, căci nu putea fi responsabilă pentru fericirea lui.
       Indiferent cât de mult îl iubea femeia, ea nu îl putea face fericit, căci nu avea de unde să știe ce era în mintea lui. Ea nu putea ști care erau așteptările lui, căci nu îi cunoștea visele.
       Dacă veţi proceda la fel, luându-vă fericirea şi punând-o în mâinile unei alte persoane, mai devreme sau mai târziu ea se va sparge, la fel ca şi steaua din poveste. Dacă îi dăruiți altcuiva fericirea dumneavoastră, persoana respectivă v-o poate fura. Pe de altă parte, de vreme ce fericirea se naște în interior şi este rezultatul iubirii dumneavoastră, sunteţi unicul responsabil pentru ea. Nu aveţi dreptul să faceţi niciodată responsabil pe altcineva pentru ea. Şi totuşi, atunci când mergem la biserică, primul lucru pe care îl facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua în palma celuilalt, așteptând ca el (sau ea) să ne facă fericiţi, şi invers. Nu contează cât de mult iubiţi pe altcineva; nu veţi putea fi niciodată cel care doreşte cealaltă persoana să fiţi.
       Aceasta este greșeala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun început. Noi ne bazăm fericirea pe celălalt. Din păcate, lucrurile nu merg în acest fel. Noi facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, după care ne mirăm că am eşuat.

       henryford-highlandpark_1913

    
     Una din poveștile mele preferate legate de
Henry Ford
a fost aceea când i s-a cerut, de către așa numiții oameni inteligenți de formație academică, să dea un test. În ziua programată pentru test, un grup de inteligenți a venit să-i dea o probă orală. Doreau să-i dovedească ignoranța.
       Testul a început cu o întrebare de genul: „care este forța de rezistență a roților din oțel pe care le folosiți”, adresată de către unul din savanți Ford, care nu cunoștea răspunsul, s-a întins pur și simplu după unul dintre multele telefoane din biroul său și și-a chemat vicepreședintele care cunoștea răspunsul. Vicepreședintele a sosit, iar Ford i-a adresat lui acea întrebare. Vicepreședintele a dat răspunsul așteptat de comisie. Urătoarea persoană educată i-a mai adresat o întrebare; din nou, Ford, care nu cunoștea răspunsul, a a chemat un alt membru al echipei care cunoștea răspunsul. Au continuat așa, până când, în final, unul dintre oamenii inteligenți din comisie a strigat „Vezi, asta dovedește că ești ignorant. Nu cunoști răspunsul la niciuna dintre întrebările pe care ți le adresăm.

       Se spune că Henry Ford ar fi răspuns: „Nu cunosc răspunsurile pentru că nu este nevoie să îmi bat capul cu răspunsurile pe care le căutați. Eu angajez tineri absolvenți inteligenți, care au învățat răspunsurile pe care vă așteptați să le fi memorat eu. Treaba mea nu este să memorez informațiile pe care voi le considerați inteligență. Treaba mea este să îmi păstrez capul limpede, evitând un asemenea talmeș-balmeș de informații, în așa fel încât să pot să gândesc.” Apoi le-a cerut oamenilor inteligenți din lumea academică să plece. Ani la rând am avut grijă să rețin ceea ce consider că este unul dintre citatele atribuite lui Henry Ford: „Gândirea este cea mai grea muncă din cele câte există. De aceea, sunt atât de puțini cei care o efectuează.”  - fragment din Tată Bogat Tată Sărac Robert Kiyosaki


12 lucruri care îți pot schimbi viața


Trăiești în cea mai bună epoca a omenirii. Nu au existat niciodată mai multe oportunități și posibilități de a deveni ce ești capabil să devii și de a-ți atinge mai multe obiective decât exista astăzi.

1. Schimbă-ți modul de a gândi. Modul în care gândești despre tine însuti, despre abilitățile tale și despre potențialul tău - conceptul despre tine însuți - determina tot ce ești tu astăzi și tot ce vei fi vreodată. Din fericire, acest concept personal este unul învățat. Preluând întregul control asupra cuvintelor, imaginilor și ideilor pe care le lași să pătrundă în mintea ta, preiei întregul control asupra viitorului tău.

2. Schimbă-ți viața. Vii pe lume având un potențial extraordinar, cu abilități nelimitate în nenumărate domenii. Ca urmare a criticismului distructiv din copilărie, poți să dezvolți teama de eșec, de pierdere, de respingere și de critică. Îți poți dezvolta credințe auto-limitative care te trag înapoi. Scăpând de aceste emoții negative, îți eliberezi adevăratul potențial și îți transformi viața.

3. Făurește-ți visuri mărețe. Adevăratul punct în care vei începe să trăiești genul de viață care este posibil pentru tine îl reprezintă cel în care îți vei crea o viziune stimulativa despre cum ți-ai dori să fie existența ta în viitor, în fiecare domeniu, daca nu ai avea nici o limitare. Imaginează-ți că ai putea fi, avea sau face orice în familia ta, cu finanțele tale sau în viața ta personala. Stabilește-ți apoi obiective clare, scrise, însoțite de planuri detaliate pentru a-ți transforma visurile în realitate.

4. Hotărăște-te să devii bogat. Hotărăște-te astăzi să preiei întregul control asupra viitorului tău financiar. Începe să faci lucrurile pe care le-au realizat alții pentru a deveni independenți financiar, începând de unde ești astăzi. Decide exact cât de mult vrei să câștigi, să păstrezi și să dobândești; stabilește-ți aceste praguri drept obiective și apoi gândește-te la scopurile respective tot timpul. Și tu poți face orice au realizat alții.

5. Preia controlul asupra vieții tale. Ești forță creativa primară din propria viață. Tot ce ești sau vei fi vreodată este rezultatul a ceea ce faci sau nu reușești să finalizezi. Hotărăște-te astăzi să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în proporție de 100%, fără a învinovăți pe cineva sau fără a te scuza. Exercită-ți puterea personală și preia controlul asupra gândurilor, cuvintelor și acțiunilor tale. Devino stăpânul propriului destin.

6. Dedică-te excelenței. Cele mai mari recompense și cele mai mari satisfacții le obțin cei care sunt foarte buni în ceea ce fac. Hotărăște-te să te alături primilor 10% oameni din domeniul tău. Stabilește care sunt abilitățile principale pe care va trebui să le ai, propune-ți obținerea unor rezultate superioare drept obiectiv, întocmește un plan și apoi muncește în fiecare zi pentru a te perfecționa.

7. Pune oamenii pe primul loc. Calitatea și numărul relațiilor tale vor avea un impact mai mare asupra succesului tău și a fericirii tale decât orice alt factor. Organizează-ți viața în jurul construirii și menținerii unor relații de înalta calitate și încredere cu cei mai importanți oameni din lumea ta. Întâlnește oameni noi continuu pentru a-ți extinde rețeaua de contacte. Intră în legătură cu alți oameni pozitivi, orientați către succes.

8. Gândește ca un geniu. Ești, de fapt, o minte care poartă cu sine un corp. Nu reprezinți ceea ce crezi că ești, ci doar ceea ce gândești. Ai abilitatea de a gândi mai bine și mai eficient decât până în prezent. Atunci când vei începe să gândești precum cei mai inteligenți și mai de succes oameni, vei începe să obții curând aceleași rezultate că și ei.

9. Descătușează-ți puterile mentale. În zilele noastre, ideile reprezintă principalele surse de bogăție. Cu cât dezvolți mai multe idei pentru a-ți atinge obiectivele, conform Legii Probabilităților, cu atât este mai probabil să găsești ideea cea mai potrivită pentru tine, exact la momentul oportun. Abilitatea ta de a genera idei noi este nelimitată. De aceea, și viitorul tău se dovedește nelimitat.

10. Pune-ți mintea la contribuție. Exista câteva strategii și tehnici de gândire folosite de oamenii din top din întreaga lume. Oricare dintre aceste metode de analizare și de evaluare a situației tale îți poate oferi idei vitale care îți pot schimba perspectiva și chiar viața. Cu cât ai mai multe instrumente de gândire, cu atât mai mult îți poți construi o viață minunată.

11. Creează-ți propriul viitor. Abilitatea de a privi în viitor și de a face astăzi pașii necesari care îți vor asigura viața pe care ți-o dorești reprezintă un mod de a gândi esențial practicat de oamenii cu cel mai mare succes din istorie. Persoanele cele mai eficiente își planifică viața cu atenție și fac tot ce depinde de ele pentru a anticipa cu mult timp înainte ce ar putea să meargă rău. Drept urmare, acestea gândesc mai bine și iau hotărâri mai bune decât oamenii din jurul lor.

12.Trăiește o viață minunată. Lumea din jurul tău este determinată în mare măsură de universul dinăuntrul tău. Oamenii cei mai fericiți, mai bine plătiți și mai respectați din fiecare domeniu sunt aceia care sunt cunoscuți pentru calitatea caracterului lor. Atunci când îți vei organiza viața în jurul calităților pereche numite integritate și curaj, ți se vor deschide toate ușile, iar tu vei fi o persoana cu adevărat fericită. Îți vei schimba modul de a gândi.




Heart-on-a-stick
„Răspândiţi dragostea oriunde mergeți: mai întâi în casele voastre. Oferiţi dragostea copiilor voştri, soţiei sau soţului, unui vecin... Nu lăsaţi pe nimeni să plece de la voi fără să se simtă mai fericit. Fiți expresia vie a bunătăţii lui Dumnezeu; bunătate pe chipul vostru, bunătate în ochii voştri, în zămbetul vostru, bunătate în primirea caldă.” -
Maica Tereza

 

       Un profesor de colegiu și-a dus într-o zi clasa de sociologie în mahalalele orașului Baltimore pentru a studia cazul a 200 de băieți care locuiau acolo. Studenții au fost rugați să scrie o evaluare a viitorului fiecărui băiat. În toate cazurile studenții au scris, „Nu are nici o șansă". Douăzeci și cinci de ani mai târziu un alt profesor de sociologie a dat întâmplător peste aceste studii. Atunci, și-a pus studenții să urmărească proiectul și să vadă ce se întâmplase cu acei băieți. Cu excepția a 20 dintre ei care se mutaseră sau muriseră între timp, studenții au aflat că 176 din cei 180 obținuseră mai mult decât un succes obișnuit, devenind avocați, doctori și oameni de afaceri.
       Profesorul rămase uimit și se hotărî să cerceteze mai departe. Din fericire, toți băieții locuiau în oraș sau în apropiere, astfel încât a existat posibilitatea să-i contacteze pe fiecare în parte și să-i întrebe „Cum vă explicați succesul dumneavoastră?" De fiecare dată răspunsul a fost același și plin de căldură „A existat o profesoară". Profesoara încă mai trăia, așa că a căutat-o și a întrebat-o pe bătrâna încă plină de energie, ce formulă magică a folosit pentru a-i transforma pe micii vagabonzi în oameni plini de succes. Ochii profesoarei străluciră, și pe chipul ei apăru un zâmbet blând. „Totul a fost foarte simplu," spuse ea. „I-am iubit pe acești băieți". Eric Butterworth

 


Translate